Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, surprinși la vestiare după umilința tricolorilor din partida cu Muntenegru | VIDEO

Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, surprinși la vestiare după umilința tricolorilor din partida cu Muntenegru | VIDEO
  • Publicat:

România a pierdut partida împotriva selecționatei Muntenegrului, din cadrul etapei cu numărul patru a Ligii Națiunilor, scor 0-3.

Tricolorii rămân pe ultimul loc al grupei din care mai fac parte Finlanda și Bosnia, având doar 3 puncte.

Pe Stadionul Giulești, peste 11 mii de suporteri i-au cerut demisia lui Răzvan Burleanu, dar și lui Mihai Stoichiță. La finalul partidei aceștia au fost surprinși la vestiare pentru a le transmite un mesaj tricolorilor antrenați de Edward Iordănescu.

Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, surprinși la vestiare după umilința tricolorilor din partida cu Muntenegru

Imediat după ce România a primit golul trei de la Mugosa, toți fanii prezenți au început cu scandări împotriva oficialilor FRF.

Suporterii prezenți le-au cerut demisia, atât lui Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, cât și selecționerului Edward Iordănescu.

La finalul partidei, președintele FRF, Răzvan Burleanu, alături de Mihai Stoichiță și de Gabriel Bodescu, secretarul general-adjunct al Federației, au fost surprinși mergând la cabine.

Cei trei au stat de vorbă cu tricolorii, dar și cu selecționerul Edward Iordănescu, cel mai probabil aceștia le-au transmis un mesaj de încurajare.

Tot stadionul strigă numele lui Gică Hagi și îl cere selecționer al României!

Cei peste 11.000 de fani care au fost prezenți pe Stadionul Giulești nu au mai suportat umilința și au cerut demisia șefiei FRF, dar cel mai important au trimis un mesaj către „Regele” fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, chemându-l la echipa națională.

Imediat după ce Mugosa a reușit hat-trick-ul pentru naționala Muntenegrului, fanii prezenți pe stadionul Rapidului au început să scandeze numele lui Gheorghe Hagi.

Gheorghe Hagi a mai fost selecționerul României pentru scurt timp, din septembrie 2001 până în luna noiembrie a aceluiași an.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×